Probleme exista si la cea de-a patra autostrada din POS T, Cernavoda-Constanta. Tronsonul Cernavoda – Medgidia (20,5 km) al autostrazii Cernavoda – Constanta a fost inaugurat la 19 iulie 2012, circulandu-se insa pe o singura banda pe sens, in regim de drum national. Dupa ce Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a reziliat, in 2011, contractul cu firma Colas, cea care ar fi trebuit sa realizeze tronsonul de autostrada Cernavoda – Medgidia, a fost organizata o noua licitatie castigata de consortiul Astaldi – Max Boegl, acelasi care lucreaza si la tronsonul Medgidia – Constanta.
Semnarea contractului a avut loc la 21 septembrie 2011, iar la 7 octombrie au inceput lucrarile. La sfarsitul lunii iulie 2011 au fost inaugurati 21 de kilometri din autostrada, de la Murfatlar la Constanta, iar timp de doua luni circulatia s-a desfasurat pe o singura cale pana la finalul lui septembrie, cand a fost data circulatiei si cealalta cale.
La 4 decembrie 2013, CNADNR a atribuit asocierii Tirrena Scavi – Societa Italiana Per Condotte D’Acqua un contract de 423,35 milioane lei (94,7 milioane euro), fara TVA, pentru proiectarea si constructia lotului 2 al autostrazii Timisoara – Lugoj, la peste un an de la primirea ofertelor din partea constructorilor. Contractul vizeaza proiectarea si executia unui tronson cu o lungime totala de aproximativ 25,6 km. Primul tronson al Autostrazii Timisoara-Lugoj, in lungime de 9,5 kilometri, a fost deschis circulatiei, la 23 octombrie 2012, lucrarile fiind finalizate cu sase luni inainte de termen.
Lucrarile de constructie pentru acest tronson au fost executate de asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – Carena SpA Impresa di Construzioni. Valoarea primului tronson al Autostrazii Timisoara-Lugoj este de 210.396.462, 74 lei (fara TVA), din care contributia Uniunii Europene este de 178.814.043,33 lei, iar contributia Guvernului Romaniei este de 31.555.419,41 lei. Lucrarile la acest prim tronson au inceput in octombrie 2011.
Continuarea in pagina urmatoare:










































