SUA vrea sa exporte gaze in Europa

894

Producatorii de gaze din SUA vor sa exporte gaze in Europa, pentru a reduce dependenta aliatilor din Rusia.

SUA vrea sa exporte gaze in EuropaSUA a devenit in ultimii ani cel mai mare producator de gaze naturale la nivel mondial datorita exploatarii la scara larga a depozitelor de sist si altor progrese in zona tehnologiilor de extractie si prelucrare, potrivit Bloomberg.

Rusia, al doilea producator la nivel global, a intrerupt in doua randuri, 2006 si 2009, livrarile de gaze catre Ucraina, in contextul disputelor dintre Kiev si Moscova privind pretul gazelor si tarifele de tranzit.

Cresterea accesului Europei la resursele SUA ar reduce posibilitatea ca Rusia sa utilizeze energia ca pe o arma, considera analistii si grupurile de lobby care sustin relaxarea restrictiilor asupra exportului.

„Vorbim despre un instrument de presiune geopolitica pe care l-am putea utiliza daca nu ar exista aceste restrictii protectioniste in sectorul energiei din SUA”, a declarat pentru Bloomberg Christopher Guith, vicepresedinte al Institutului pentru Energie in Secolul 21 din cadrul Camerei de Comert a SUA.

Rusia nu a amenintat sa intrerupa livrarile de gaze catre Ucraina in contextul crizei actuale, iar analistii considera ca ar fi o greseala ca Moscova sa renunte la veniturile generate de aceste exporturi.

Producatorii din SUA considera ca situatia tensionata din Ucraina reprezinta un motiv in plus pentru grabirea avizarii permiselor de export de gaz natural lichefiat solicitate guvernului american.

Pentru a exporta gaz natural lichefiat (GNL) catre tari care nu au acord de liber schimb cu SUA, precum statele UE, companiile americane au nevoie de permisiunea Departamentului pentru Energie si de avize de mediu si de siguranta din partea Comisiei Federale de Reglementare in domeniul Energiei.

Departamentul pentru Energie analizeaza in prezent peste 24 de propuneri privind exportul de GNL din partea mai multor companii, printre care Kinder Morgan si Cheniere Energy, si a aprobat incepand din 2010 numai sase dosare.

„Gazul natural american poate reduce vulnerabilitatea regiunii la presiuni produse prin restrangerea livrarilor. Speram si credem ca o parte din volumul abundent de gaz natural produs in SUA isi va putea face loc catre prietenii nostri din Europa, pentru a reduce acesta vulnerabilitate”, a declarat purtatorul de cuvant al America’s Natural Gas Alliance, un patronat al producatorilor de gaze naturale din SUA.

Administratia Barack Obama si Uniunea Europeana lucreaza la un acord de liber schimb, insa discutiile sunt in etapele preliminare, iar negociatorii nu anticipeaza sa ajunga la o intelegere pana la sfarsitul acestui an. SUA nu are acorduri de liber schimb nici cu Ucraina sau Rusia.

In Congres, interventia Rusiei in Peninsula Crimeea influenteaza deja dezbaterile privind sectorul energiei si comertul cu gaze.